Acasă » Știri » După Mihai Constantinescu, un alt nume mare s-a stins azi! Dumnezeul să-l ierte

După Mihai Constantinescu, un alt nume mare s-a stins azi! Dumnezeul să-l ierte

De: Alina Dragusin 01/11/2019 | 13:37
După Mihai Constantinescu, un alt nume mare s-a stins azi! Dumnezeul să-l ierte

Este doliu în fotbalul din România. Fostul portar Iuliu Uţu a a murit în această dimineață, iar oficialii clubului Dinamo București au transmis un mesaj emoționant în memoria sa. Fostul sportiv avea 83 de ani și își sărbătorise ziua de naștere în urmă cu aproape două luni.

Fostul portar Iuliu Uțu a murit la vârsta de 83 de ani

Vestea tristă că fostul portar Iuliu Uțu a părăsit această lume s-a răspândit repede și a adus multă tristețe în sufletele celor care l-au cunoscut. El a câştigat patru titluri consecutive de campioană a României cu Dinamo, începând cu 1962 până în 1965. În această după-amiază, reprezentanții de la FC Dinamo București au făcut public un mesaj impresionant în memoria fostului sportiv.

„A murit Iuliu Uțu. Dumnezeu să-l odihnească!

Fostul portar dinamovist Iuliu Uțu, component al echipei cu care Dinamo a câștigat patru titluri consecutive de campioană a României, din 1962 în 1965, a decedat în această dimineață.

Iuliu Uțu împlinise 83 de ani în urmă cu două luni, pe 4 septembrie.

Clubul din Ștefan cel Mare și suporterii sunt alături de familia fostului portar dinamovist în aceste clipe de tristețe.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, este comunicatul emis de clubul Dinamo București pe pagina oficială de Facebook.

A murit Iuliu Uțu. Dumnezeu să-l odihnească!Fostul portar dinamovist Iuliu Uțu, component al echipei cu care Dinamo a…

Publicată de FC DINAMO BUCURESTI pe Vineri, 1 noiembrie 2019

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $. Cum arată în interior și cu cât vinde acum casa pe roți
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în țară. Al nostru e mai gustos și mai ieftin, dar puțini oameni știu de el. Crește în număr mare și e de 15 ori mai bun decât cel de import
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în...
Singurul cartier din București construit pentru oamenii cu venituri mici. Case ieftine, ca la țară, grădini multe, verdeață și aer curat
Singurul cartier din București construit pentru oamenii cu venituri mici. Case ieftine, ca la țară,...
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe sticlă
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
Nou proiect controversat. Fără pizza pe lângă școli
Nou proiect controversat. Fără pizza pe lângă școli
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Ce conține, de fapt, brânza Telemea de la Hochland. Românii o preferă pentru prețul și gustul ei și o cumpără de la Lidl sau Kaufland când e la promoție. Surpriza este una uriașă pentru acest sortiment
Ce conține, de fapt, brânza Telemea de la Hochland. Românii o preferă pentru prețul și...
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
×